Cum să reducem influențele negative de la alți copii — când copilul tău năzdrăvan „învață” ce e mai rău de la colegi
Fiecare copil este o mică oglindă a lumii în care trăiește. La școală, în parc sau la afterschool, copiii observă, imită și învață constant unii de la alții. Iar uneori, părinții observă cu îngrijorare că micuțul lor, până nu demult politicos și cooperant, începe să ridice tonul, să răspundă obraznic sau să repete expresii nepotrivite.
Este firesc. Copilul tău nu devine „rău”, ci experimentează. Testează comportamente noi și vede cum reacționează lumea din jur.
Aici începe rolul nostru, al adulților — de a ghida, nu de a pedepsi.
1. 🪞 Înțelege de ce copiii imită comportamente negative
Copiii se află într-un proces continuu de modelare socială.
Dacă un coleg primește atenție atunci când face o pozna, copilul tău poate crede, inconștient, că și el va obține aceeași atenție făcând același lucru.
Nu o face din răutate, ci din nevoia de apartenență — vrea să fie acceptat, să fie „ca ceilalți”.
Ce putem face: să-l ajutăm să găsească alte moduri de a se face remarcat: prin bunătate, prin idei, prin ajutor oferit celorlalți.
2. Discută fără morală, dar cu claritate
Evită frazele de tipul:
„Nu te mai lua după X, că e un copil rău!”
Recomand să fie folosite :
„Am observat că uneori colegii tăi fac lucruri care nu sunt potrivite. Ce crezi tu despre asta?”
Lasă-l pe copil să gândească singur. Întrebările deschise îl ajută să își dezvolte gândirea critică și să înțeleagă singur de ce un comportament nu e potrivit.
3. Creează un mediu pozitiv acasă
Copilul are nevoie de un „spațiu curat” emoțional.
Dacă acasă primește atenție, apreciere și ascultare, va fi mai puțin tentat să caute validare în comportamentele greșite de la școală.
Mic truc: la finalul zilei, în loc să întrebi „Cum a fost la școală?”, încearcă:
„Ce te-a făcut să zâmbești azi?” sau
„Ai ajutat pe cineva azi?”
Așa îl orientezi spre bine, fără să îi spui direct „nu face rău”.
4. Lucrează pe încrederea în sine
Copiii care au încredere în ei sunt mai puțin influențabili.
Încurajează-l să ia decizii, chiar și mici: ce haine să poarte, ce joc să aleagă, cum să-și organizeze ghiozdanul.
Când se simte capabil, va avea puterea să spună și „nu” atunci când ceilalți îl provoacă să facă ceva nepotrivit.
5. Arată-i prin exemplu
Copiii nu fac ce spunem, ci fac ce văd.
Dacă tu reacționezi calm atunci când cineva se poartă urât, copilul învață că răspunsul potrivit nu este agresiunea, ci echilibrul.
Nu te teme să-i povestești și despre greșelile tale:
„Știi, și eu m-am enervat azi, dar am respirat adânc și am ales să nu răspund urât.”
Aceste mici confesiuni îl învață autocontrolul emoțional.
6. Colaborează cu școala
Profesorii și părinții pot lucra împreună. O simplă discuție calmă cu cadrul didactic despre situația din clasă poate face minuni.
Uneori, profesorii nu observă anumite interacțiuni, iar alteori pot întări comportamentele pozitive prin jocuri de echipă, sarcini de cooperare sau role-play-uri educative.
7. Înlocuiește critica cu încurajarea
Când îl prinzi făcând ceva bun — oricât de mic! — laudă-l pe loc:
„Mi-a plăcut mult cum ai așteptat rândul tău!”
„Ce frumos ai vorbit cu colegul tău!”
Atenția pozitivă întărește comportamentul dorit mult mai eficient decât pedeapsa.
Influențele negative există, dar forța exemplului și a iubirii le poate echilibra.
Copilul tău năzdrăvan are nevoie de repere, nu de frică.
Și când simte că acasă este ascultat, înțeles și apreciat, va alege mai ușor binele — chiar și în mijlocul unui grup care îl provoacă.
Distribuie
La Oaki Kids, fiecare activitate e construită cu grijă, empatie și bucurie autentică.